Din pasiune pentru frumos și feminitate, am ales domeniul cosmetic. Am descoperit acest domeniu în Marea Britanie, unde am început și primele cursuri de calificare și de perfecționare, la acel moment fiind specialist în resurse umane la o multinațională. Curând însă, am simțit că aș putea reveni în România unde să încep un nou drum, în acest domeniu. Prin urmare, am lăsat în urmă țara unde am învățat să profesez la cele mai înalte standarde de igienă și calitate și am revenit acasă visând la a profesa în aceleași condiții și oferind calitate maximă prin servicii, profesionalism, perfectionare si educație.

Partener în acest drum mi-a fost și îmi este brandul premium Lycon, alături de care am descoperit ce înseamnă cu adevărat un mediu de lucru profesionist. Am continuat perfecționarea profesională, alături de echipa din Australia, devenind singurul trainer acreditat Lycon din sud-estul Europei. La scurt timp, am deschis singurul spațiu dedicat exclusiv epilatului și, în urma feedbackului clienților, am început prima campanie dedicată epilatului igienic. Această campanie – care are deja doi ani vechime – a reușit să schimbe perspective, idei, preconcepții. Așa a apărut ideea de a face mai mult, mai bine, pentru nișa în care activăm ca profesioniști.

Astfel, Asociația Cosmetologilor a fost creată, alături de experți de renume în domeniul beauty – Alice Galani, Cristiana Dumitrescu – pentru a oferi un mediu profesionist în care specialiștii în domeniu sa găsească un sprijin real și concret de a se dezvolta profesional, dar și din punct de vedere al businessului.